31 iulie 2008

Mita electorala "made in USA": Bush incearca salvarea crahului imobiliar si "made in Romania": PNL trimite (iar) pensii marite in luna alegerilor

Ca in orice an electoral, guvernantii nostri post-decembristi "acceseaza" si la practica pomenilor electorale.

Acum, e randul PNL. Dupa ce au cedat si isi vor respecta semnatura pe vechiul angajament cu sindicatele privind nivelul salariului minim, dupa ce la alegerile pentru parlamentul european au trimis plicuri pensionarilor cu PNL si...pensia marita, acum, guvernantii repeta stratagema. Sa vedem de le-o iesi (iar)...Remarcabil in contextul viitorelor alegeri este si tonul "altfel" al mai tuturor sefilor de la liberali, care nu prea mai critica PDL si pe Basescu peste tot, incercand se pare daca nu o impacare cu fostii aliati din D.A.-ul cu care au ajuns sa guverneze in 2004, cel putin punerea unei "batiste pe tambal".
Chestie de strategie electorala...?!

Iata ca si americanii "dau" si ei un fel de pomana in an electoral (alegeri prezidentiale, nu parlamentare ca la noi...), in 2008, cum bine se stie. Dorind sa para salvator al pietei imobiliare din Statele Unite, piata care cunoaste o puternica recesiune, fiind si inainte de sfarstitul celui de-al doilea mandat (si ultimul), Bush junior si-a facut socotelile ca "pica" bine...nu "picarea" pietei imobiliare americane, ci...sa dea o lege spre salvarea acesteia. Semn ca e "groasa"...Si la ei. Sau, mai bine zis, mai ales "la ei"!

Conform Reuters, se vor "pompa" nici mai mult, nici mai putin de 300 miliarde USD, se vor crea institutii noi de "supraveghere" a pietei creditelor ipotecare etc, cu scopul salvarii proprietatilor sechestrate ale americanilor, estimate pentru anul acesta ca fiind in numar de peste 2,5 mil. Si, evident, de a asigura si pentru McCain, candidatul republicanilor, a cel putin 5 mil de voturi certe (daca discutam de minim 2 persoane in acele familii...). Nu ca asta ar fi calculul primordial al republicanilor, dar nu e de neglijat nici macar un vot (vezi si cum si-a castigat mandatul ultim Bush junior...). E, oricum, o incercare disperata a administratiei Bush de revigorare a sectorului imobiliar american. E chiar posibil a fi sortita esecului...

S-ar putea insa ca, in final, la vot, americanii sa dea dovada de ceva mai multa inteligenta si pragmatism...la alegerile prezidentiale. S-ar putea sa se uite mai inainte la cauze, nu la masurile luate de administratia republicana pentru contracararea efectelor foarte grave, pentru a mai salva ceea ce se mai poate salva.

La nivel de preturi actuale, proprietatile imobiliare au atins minime "istorice"...
La ei. In Statele Unite.

Si la noi urmeaza..., vrand-nevrand. Deja se intampla, trendul este clar. Si mai mult ca sigur se va accentua odaca cu aparitia noilor norme ale BNR privind acordarea de credite ipotecare de catre bancile comerciale. Si n-as zice ca doar la apartamentele din imobile vechi...

Sa ne uitam iata la vecinii nostri, in Bulgaria, unde preturile au ajuns atat de jos incat, dupa ce investitorii au achizitionat acum unul-doi ani...sau chiar la inceputul lui 2008, acum vand sub pretul de achizitie (apartamente, case, hoteluri...), mai cu seama in zona Marii Negre si chiar in cateva orase importante. Vand stiind ca ies in pierdere, de teama sa nu piarda chiar mai mult decat au "acumulat" actualmente la pasiv.

Aviz amatorilor de speculare in si din tranzactii imobiliare si vanzatorilor, in general (si) de la noi. Si pe acest blog am tot postat asupra avetismentului acesta, asupra ciclicitatii pietei imobiliare si volatilitatii ei...

Cand ati mai vazut agasanti fluturasi prin intersectii, magazine si statii de metrou...sau masini cu afise mari de reclama circuland prin orase...sau avalanse ostentative de spam-uri... s.a.m.d. cu proiecte si proiectele de fel de fel de blocuri si bloculete, in Romania? E o "desteptare" subita a celor de la marketing-ul acelor proiecte sau o disperare a scaderii (dramatice) a cererilor?

Piata imobiliara (in general) si emulatia creata in ea in acesti ultimi ani au indus efecte pozitive pentru Romania, inclusiv si mai ales in sfera serviciilor. Ce va fi insa daca dupa "foarte sus, prea sus" la nivel de preturi va urma "foarte jos, prea jos"...? Proportia crizei nu o poate estima nimeni, dar constatarea ei in domeniul imobiliar...merita consemnata, iar adevarul trebuie spus.

30 iulie 2008

Anunt de inchiriere pe tipicul "studentesc-camine"...(inspiratie donata de GSP tv):

"Abonat RCS, inchiriez scaun pentru meciul...X, ora...Y, ziua...Z, 5 lei/ meci, etaj..., ap... ." :) !

...Dupa teapa abonatilor care nu sunt la RCS, cauzata de (ne)transmiterea meciurilor de catre nou inventatele GSP tv (1-4), am vazut ieri la parterul unui bloc din sectorul 6 anuntul de inchiriere de mai sus. Inventiv, romanul!
Stupizenie mare in mintea celor de la GSP tv. De bun simt era ca, mai inainte, sa aiba grija ca toti romanii au posibilitatea de a urmari meciurile la televizor, sa negocieze si sa incheie contracte cu toti operatorii de cablu. Altfel, cu 10.000-30.000 de telespectatori care urmaresc meciurile la GSP tv, cum a fost in prima etapa..., in cate sute de ani isi recupereaza banii investiti? Sau, poate, nu le pasa...
Dar de milioanele de injuraturi pe secunda in timpul meciurilor, poate ar trebui sa le pese.

Sau, cine stie?, e o premeditare, sa se indrepte lumea spre a urmari meciul direct pe stadioane.
...Oricum, foarte slabe articole ale celor de la GSP. Cam multe in ultimul timp.

Citim, azi 30.07 : Amical de lux pentru "bancari" : Fiorentina-Progresul ...si, apoi, alt articol : Amical de lux pentru Mutu: Fiorentina-Barcelona.
Cata lipsa de inspiratie a celor de la GSP !
Doua articole cu titluri si continuturi aproape identice. Probabil sunt deja scrise de ani de zile si repetate, doar se inlocuieste cate un nume, doua si pe ici pe colo prin continut...

28 iulie 2008

Afaceri imobiliare straine in faliment si la noi? Si Becali si-a "luat" fostele sere din Popesti (cam) gratis.

Invocam acum ceva vreme posibilitatea ca unele investitii straine sau romanesti in domeniul imobiliar sa aiba soarta rea (recte faliment). N motive... Si uite ca se intampla. Momentan, sunt cateva mari greutati in a mai putea vinde la preturi foarte mari, supraevaluate si...lacome, prin sectoarele 3 si 5 (fara nume, dar...in numar de 4).
Ce e cert este ca si investitori straini (unii portughezi, altii israelieni) cam "scartaie" si ei, la cate unul-doua proiecte...
De pomina sunt englezii de la Atrium, condusi (in Romania) de Michael Israeli, manager general si actionar la Atrium Centers, care au investit peste 300 mil EUR deja in centre comericale de tip mall in Arad, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu Mare.
Atrium (grup listat la bursa londoneza) mai avea pregatite de investit la noi inca vreo 900 mil EUR acum, dar, intrand in faliment, incearca acum sa-si salveze investitiile efectuate pe piata imobiliara romaneasca, revanzand practic aceluiasi actionariat, de 3-4 ori succesiv, activele in speta. E..., au "invatat" ceva smecherii de la noi :)... Asa, spera ca, avand alta denumire, sa aiba credibilitate si sustinere in finalizarea celor 4 "mall"-uri din Ardeal.
...Dintre miliardarii astia din lumea sportului, ca tot a inceput campionatul de fotbal..., mai toti cu afaceri (si) imobiliare, vezi pe vreunul sa dea ceva..., sa ajute nepastuitii sortii din Moldova, Bucovina, Maramures? Acolo comanda pamantul din cateva judete fostul arbitru international Adrian Porumboiu (patron la Sporting Vaslui), Gigi Becali, "seful" Stelei, are si el o "Avicola" in Iasi, Arpad Paskany de la CFR Cluj-Napoca (cu investitii de sute de milioane de euro in "imobiliare"...), Gheorghe Stefan e si patron la retrogradata Ceahlaul P.Neamt si proaspat Primar reales acolo etc.
De bun simt ar fi sa se implice in ajutorarea oamenilor cu destine grele, cu agoniseala de o viata risipita intr-o clipita ca urmare a inundatiilor. Fara sa astepte la "ceva" inapoi, ci doar pentru ca asa e uman si logic, cand ai (prea) mult, sa ajuti pe cel aflat in mare nevoie...
Asta cu toate ca, de exemplu, Gigi Becali a construit case in Oltenia, la Rast, unde a fost alt dezastru acum 2 ani, iar acum, la alegeri, PNG a iesit...pe locul 2 la alegeri, primar fiind ales de la PSD.
Daca statul e principalul care trebuie sa se implice in ajutorarea oamenilor, la refacerea infrastructurii, a locuintelor etc, si cei cu bani in surplus si foarte multi pot si ar trebui sa se simta, inclusiv din sport (Tiriac, de exemplu..., ca tot il vedem "nr.2" in Top 300, cu avere crescuta de la 90 mil USD in 1990 la...1,4 miliarde USD "la zi"). Dar si persoane precum liderul imbogatatilor de dupa 1989 din Romania, Dinu Patriciu, cu peste 2,5 miliarde USD in topul mondial al revistei "Forbes") sau altii de genul Viorel Catarama, D.Voiculescu, S.O.Vantu, Zoltan Teszari, Micula (Frutti-Fresh",N24,National TV etc...), D.V.Sucu ("Mobexpert") s.a.
...Sa-i vedem si...sa-i auzim!

O paranteza: de la zero in...cativa ani la sute si sute de miloane de euro/ dolari americani...No comment.

Si inca una, tot cu legatura si cu sportul: COMAICO a lui Bucsaru (fostele sere din Popesti-Leordeni), patronul Unirii Urziceni, vinde 110 hectare mult sub pretul zonei de peste 45 EUR/mp, la vreo 8 EUR/mp, lui Becali, prieten al sau.
Culmea, Bucsaru ia mai putin de jumatate din pretul platit de el la SIF. Asta da, (a)facere, nu gluma! :) ...

In Cuba, nu e voie sa ai masina mai noua de anul 1959! La noi, se cumpara masiv masini, drumurile insa "ne omoara"...

Avem cele mai proaste drumuri din Uniunea Europeana. Greu se misca lucrurile in acest domeniu, bani sunt, proiecte idem, nevoi cu duiumul, insa putine vesti bune de spus. Cate ceva, prin anumite zone (Arges, Prahova etc...) sau carpeli, reamenajari, putine noi sosele. E putin, foarte putin fata de necesar.
Iar la nivel de autostrazi, e jenant..., oare "avem" vreuna?
In Bucuresti, s-a tot lucrat in anii astia si, iata ca putem in sfarsit sa circulam normal pe Stefan cel Mare si alte bulevarde importante. Ne-a chinuit Videanu cativa ani, dar uite ca de bine de rau..., se intampla si de bine cu drumurile in Capitala, necesitatea reamenajarii era evidenta, altfe...ne sufocam. Nici acum nu suntem prea departe. Si, oricum, mai e mult de lucru, are si Oprescu "front" destul. Desi, pentru cine nu stie, la Primaria mare sunt putine dintre strazile si bulevardele bucurestene in administrare directa...

La masini, suntem in top la achizitii, in clasamentul tarilor membre UE, insa suntem pe ultimul loc la nivel de numar de masini raportate la mia de locuitori. Cu toate astea, paradoxal, la aglomeratie in trafic, suntem pe 5 in UE (sincer, din punct de vedere al soferului bucurestean, cred ca n-avem cum sa fim decat pe primul loc).

...Nu e ca in Cuba, unde exista chiar lege ce nu le permite oamenilor sa detina un autoturism produs mai nou de...anul 1959. Insa, pe noi drumurile ne omoara (si la propriu, din pacate..., dar si la figurat).

27 iulie 2008

Ultimii dinozauri din lume...,la Hateg (cei pitici, unici!). Stati linistiti, nu va creste pretul terenului in zona pentru asta...

Dupa ploi mai puternice, si o veste buna: se descopera an de an...dinozauri in Tara Hategului!

Un adevarat "geo-parc", de peste 100 hectare, aflat pe lista UNESCO! Oua de dinozauri "pitici"(unici in Europa) si diverse schelete ale acestora (denumiti hadrozauri) sunt descoperite de cercetatori pe o fosta insula din perioada disparitiei dinozaurilor, de acum 65-68 milioane de ani (oau...! :) !!...) din actuala depresiune din jurul orasului Hateg ...Si fascineaza atat pe acestia, cat si pe novici.
Nu va faceti probleme, acolo nu vine nici Nokia, nici Ford etc, nu creste metrul patrat de teren datorita...dinozaurilor "romanesti" :)...

Printre ultimele descoperiri se numara si o reptila zburatoare gigantica, un adevarat "dragon cu aripi", cum a fost adulat de cercetatorii de la Universitatea din Capitala.

Daca va cazati la pensiunile din zona, mergeti sa vedeti si ultimii dinozauri de pe Pamant!
E foarte frumos in Tara Hategului, oameni cumsecade, mancare extraordinara (si iefina), peisaje de poveste..., prima capitala romana in Dacia, Ulpia Traiana Sarmisegetusa, Retezatul s.a., aveti ce vedea.

Probleme in sistemul bancar american. Nu este de gluma...

In Statele Unite, cetateanului nu-i este garantata o valoare in actiuni sau depozite bancare mai mare de 100.000 USD, in cazul falimentului unei banci.
Pericolul este estimat ca fiind foarte mare, extinzandu-se conform strudiului efectuat de "Federal Deposit Insurance Corporation", intrucat din cele circa 7.500 de banci americane, peste 150 sunt in pragul crahului financiar. Unele, chiar sunt in starea asta! Si vedem cum chiar autoritatile centrale americane incearca sa salveze unele banci mari, de renume, al caror faliment ar crea panica si mari probleme.

L-am auzit si pe Bush jr, aflat la finalul celui de-al doilea mandat al sau de presedinte (si ultimul) evocand problema sucombarii unor mari banci, situatia problematica a economiei americane, ba chiar luand in deradere pe finantistii si specialistii pietelor lor financiare...

Nu e de gluma...

Dupa gripa aviara,arsita,inundatii,alunecari de teren..., avem inundatiile actuale. Guvernul,ISU,in faza 2, se misca relativ prost.

Continua calvarul oamenilor in Maramures, Bucovina, acum si in Moldova, unde Prutul a ajuns la un debit comparabil cu Dunarea, iar apa a cazut chiar si in cantitati de 157 l/mp...In comuna ieseana Lespezi, apele au venit si cu 2.000 mc intr-o secunda!
In faza a doua a dezastrului, Guvernul, Inspectoratul de Stat pentru Urgenta (ISU) se misca prost si chiar foarte prost. Sunt si cativa primari dobitoci, iresponsabili (ar trebui si ei audaugati la lista din postarea anterioara cu cei susceptibili a fi cauzatori ai dezastrelor aparute in urma ploilor si inundatiilor...).

Din pacate, au inceput sa fie si persoane decedate, urmare a inundatiilor (5 la numar), speram ca ultimele...In unele locuri, oamenii au fost anuntati prompt, altii nu, comunicarea fiind una dintre cauzele care au generat marirea pagubelor materiale si umane, adevarate dezastre umanitare. Incepand de la ISU, Guvern, pana la autoritatile locale. Caracteristic noua, romanilor...

Cand afli ca bietii oameni, necajiti, traiesc de zile intregi cu apa si paine (in cazurile fericite...), cu bunurile de o viata duse pe apa...sambetei (la propriu), animale moarte etc, iar fel de fel de insi de prin fel de fel de institutii si organisme statale...abia se misca, abia..., mai ca-ti vine a le trage cate o injuratura!
Dar si invers, localnici ce stau ca prostii si se uita cum militari sau voluntari le cara cate un bun sau animal, descongestioneaza drumurile etc, iar ei contempla munca altora...

Macar dupa dezastru, macar acum, dincolo de ceasul al doisprezecelea..., toate autoritatile locale si guvernamentale, oamenii locului, trebuie sa se trezeasca.
...Natura se razbuna, daca nu o protejam. Si in Romania si in lume. Se intampla si anomalii precum, iata, in Australia, in zona Sidney, unde ninge dupa...172 ani!

25 iulie 2008

Ploi si inundatii dezastruoase, mai ales in Bucovina si Maramures...

Iarasi mari probleme cu ploile si inundatiile, ca si asta iarna...!

La ploi cu 100 l/mp, nu poti sa eviti oricum problemele...Insa, in munti, s-au taiat si se taie masiv, pentru profitul mafiei lemnului (in care sunt implicati, bineinteles, si cativa politicieni...). Taie si multa lume a locului, inconstienta, fara a-i pasa ca oricand furia apei isi poate face aparitia, distrugandu-le tot ce au agonisit (si prin furt de lemn si distrugerea padurilor). Ceea ce s-a si intamplat... De asemenea, investitiile in amenajarile cursurilor apelor, in infrastructura (drumuri, podete, consolidari etc) sunt mult sub necesar sau se deruleaza anevoios, ca sa nu mai zic ca, la nivel de prevenire si anuntare prompta a potentialelor inundatii (abia azi dupa pranz s-au gandit si "desteptii" astia sa anunte "cod rosu", rusine sa le fie, iresponsabilitate la maxim!), stam foarte rau.

Sunt adevarate dezastre in jumatatea de nord a tarii, mai cu seama in Bucovina si Maramures, in multe sate, orase si chiar capitale de judet, asa cum e cazul municipiului Suceva, unde o lucrare de amenajare hidrotehnica n-a fost terminata (cu investitie directa a Guvernului) inca, la 8 luni de la expirarea termenului finalizarii, iar acum...s-a ales praful. Tot acolo, raul Suceava si-a marit largimea albiei sale de o suta de ori, iar inaltimea apei a crescut de 5 ori!

Prapad groaznic. Autoritatile la nivel local, Prefectura, Consilii locale si Judetene, Primariile, oamenii locului, s-au mobilizat, din fericire, relativ binisor, n-a murit nimeni. Pagubele sunt mari, case distruse, oameni ramasi pe drumuri...

Vinovati nu sunt identificati nici in aceste situatii. Dincolo de cauzele naturale, sunt si cauze evidente provocate de oameni, persoane, le-am spus si aici mai sus, dar...nimeni nu e vinovat, masuri ca si inexistente si...ne miram ca "iar se intampla". Ca si in cazul coruptiei, "avem coruptie, n-avem corupti dovediti", iata ca, an de an..., "avem inundatii, dar nimeni nu e gasit vinovat".

24 iulie 2008

Urbanistii spun ceva..., dezvoltatorii realizeaza altceva. Si o veste: garsoniere in bloc nou la ~ 37mii EUR.

Turnuri in Bucuresti de peste 14 etaje, 20 etaje si chiar mai mult, vreo 100 vor fi in 2-3 ani...(dupa finalizarea proiectelor actuale si a celor aflate "pe hartie" sau anuntate ca intentie), jumatate dintre ele in dezvoltari rezidentiale pentru locuit...

Urbanistii spun ca ne sufocam, aglomeratia urbana a depasit oricum deja limita suportabilului, o vedem si o simtim si noi zi de zi, dar dezvoltatorii isi vad de treaba, "se urca" tot mai sus cu etajele..., mai ales in goana dupa profit. Faptul ca se construieste din ce in ce mai mult, ca se livreaza noi proiecte pe piata e de bun augur referitor la accesibilitatea preturilor la care se livreaza. Dar fara a tine cont de sfaturile specialistilor urbanisti, care spun ca dezvoltarile trebuie sa tina cont de capacitatea strazilor de a prelua fluxul auto, cu sau fara parcaje, nu se mai poate continua!

Pentru orice are cerere, e OK, se vinde. Problema e...cu ce pret si cui?! Si...cum ne mai deplasam in Bucuresti? Pana se vor realiza autostrazile (suspendate sau nu) si se va reusi fluidizarea circulatiei rutiere, mai e mult, mergem ca melcul la nivelul dezvoltarii infrastructurii in Bucuresti, dar si la nivel national, din pacate, ceea ce e foarte rau pentru dezvoltarea economiei in general.

Preturile?... Piata actuala e in continuare in directia "scadere" si chiar blocaj (pe anumite segmente). Iata..., de exemplu, au inceput sa apara si garsoniere in blocuri noi la aproximativ 37.000 EUR (35 metri patrati). Asta inseamna "ceva"...

Sunt semnale, interne/ externe, care (ne) spun ca piata va mai scadea in continuare. Sa ne amintim ca acum 2 ani, de exemplu, un apartament de 3 camere intr-un cartier obisnuit se tranzactiona in acest veritabil babilon imobiliar bucurestean la 40.000- 50.000 EUR.

La bulgari, trendul descrescator e si mai abrupt ca la noi, deja...Chiar si in vest, Spania, Italia, Marea Britanie etc, se intampla actualmente acelasi lucru, criza a pietei imobiliare, a constructiilor. De aceea, muncitorii romani in domeniu au inceput sa aiba probleme cu locul de munca si salariul primit.

Atentie, asadar !

De ce...?

De ce oameni precum Cristian Paturca ("cantaretul" anticomunist...) a fost aruncat in strada dintr-o locuinta "cu legea 112" fara sa primeasca nimic, iar, de exemplu, fostul sef de la Academia "Stefan Gheorghiu", V.Secares (uns candva si prim sef la SNSPA..., descoperit apoi cu "fonduri" incasate fraudulos de la niste "cursanti" inselati printr-o Asociatie a sa "alipita" intentionat in nume de SNSPA si NATO , de miliarde lei vechi...) abia a catacdisit sa elibereze o vila recuperata de fostii proprietari printr-o sentinta CEDO de la un profitor post-'89, Secares, cu primirea de despagubiri de catre acesta de la stat (acum cativa ani)? Azi, Paturca sta intr-o locuinta donata de un membru al PC.

De ce oameni nevoiasi, care au cumparat onest o locuinta cu Legea 112 (cu deficientele acelei legi...) sau au dobandit locuinta in urma unui schimb pana in 1989 sunt scosi in strada abuziv de "proprietari" inventati peste noapte de tupeisti si escroci ce "fabrica" stra-stra-stra-nepoti si/sau acte..., cu cumparare de drepturi litigioase ori alte matrapazlacuri imobiliare, gen cumpararea de drepturi litigioase? Pentru ca una e sa vina proprietarul...real sau urmasul lui si sa-si primeasca locuinta avuta inainte de confiscarea de regimul comunist, in situatia cand fel de fel de escroci cu "legaturi", mai cu seama politice, au stiut ca imobilul nu e al statului si este in revendicare, dar au "cumparat" la preturi contabile, subevaluate mult si e logic sa suporte consecintele astazi, si alta e situatia, de exemplu, a unui tanar sau batran ce a primit o amarata de camera intr-o locuinta cu Legea 112, fara sa aiba vreo vina...

De ce nu era mai bine ca proprietarii reali sa fi primit locuintele inapoi, iar oamenii ce locuiau in ele de pe timpul lui Ceausescu sa li se fi dat o locuinta de stat, dar nu confiscata de comunisti? De ce s-a urmarit premeditat a se agita...treburile, a le incurca, permitand inclusiv celor ce erau intr-o functie in stat mai mare ori mai mica sa-si cumpere pe mai nimic locuintele primite in timpul mandatului (cu sau fara legea caselor nationalizate), in timp ce, de exemplu, medicii tineri, dupa ani si ani de studii..., s-au chinuit si se chinuie locuind prin camarute din spitale sau stand in garsoniere cu chirie la periferie?

De ce a fost mai importanta, de exemplu, mama actritei Rona Hatner, de a primit apartament de 3 camere pe Calea Calarasi din Bucuresti de la Viorel Lis, iar naistul Gheorghe Zamfir a fost tratat mizerabil de mai toti guvernantii acestei tari? De ce mereu se intampla ca, de forma, cativa dintre tinerii indreptatiti primesc locuinte ANL sau din alte repartizari ale primariilor din tara asta, iar restul sunt..."tineri" de 55 ani parlamentari, copii de consilieri locali si primari, rude de prin ministere si institutii statale, cunostinte etc? De ce tot ca pana in '89, PCR ("pile, cunostinte, relatii")?

De ce tot felul de smecherasi, lideri actuali sau fosti ai partidelor aflate sau nu la putere azi, stau...cam gratis sau ilegal (expirandu-le de multi ani mandatul de membru al guvernului) in vile RAPPS, ca si diversi miliardari romani apropriati ai oamenilor politici de ieri si de azi...?

De ce specimene ca parlamentarul PSD de Giurgiu, Badalau (recent demisionar pentru ca "n-a castigat" judetul) cu milioane de euro in cont, au incasat sute de miloane lei vechi "pentru chirie in Bucuresti", indiferent ca aveau sau nu proprietati imobiliare in Capitala? Unde e moralitatea si grija de ban public, unde e bunul simt si caracterul...?

De ce tot felul de securisti, comunisti, militieni, sefi de organizatii "de stat"...ceausiste sau fii/ fiice, nepoti/ nepoate ai lor ne dau lectii azi de democratie si discuta cu nonsalanta tupeista despre "marginalizarea lor sau suferinta lor pe timpul lui Ceausescu", despre democratie, cinste, libertate etc sau cum au "facut" ei primul milion de euro din "munca"? De ce sunt numiti prin functii de stat, inclusiv de reprezentare internationala, oameni depasiti "mental", uman sau fara valoare, fara studii in domeniu sau...deloc (exemplul Elenei Erghelegiu, fara studii superioare...e consul al Romaniei in Spania si isi "satisface" sfarsitul unei facultati printr-o licenta dupa 26 ani de la terminarea Liceului industrial, la o anume universitate particulara)? Nimeni nu spune ca fiul sau nepotul unui "fost", protejat al regimului comunist, nu are dreptul la cariera in afaceri sau politica sau in orice domeniu, la exprimare ori ca ar trebui sa poarte stigmatul unor anume credinte si fapte ale predecesorului lui. Insa, totusi, putina decenta, ce naiba?!...
S.a.m.d. ...
De ce...?

Multe "de ce?"-uri in Romania membra a Uniunii Europene a anului 2008. Prea multe...

Tot mai multi romani "fug" (la mare) "afara" (mai ales in Balcani). Logic.

Nu am vrut sa postez vreo imagine cu mizeria de pe litoralul nostru pentru ca am un dispret atat pentru autoritatile statale (locale si guvernamentale) indreptatite a se ocupa de Litoral, cat si pentru nepasarea (nesimtirea) multora dintre hotelierii si cei ce au restaurante sau alte spatii de alimentatie publica, agrement sau shopping la mare. Litoralul nostru a ajuns tot mai naspa, in conditiile in care posibilitatile sunt cu totul altele..., iar marea si noi, turistii (astea si sunt imaginile ce le-am postat) am merita alt tratament.
Lipsa serviciilor civilizate si a preturilor decente, inexistenta curateniei si a unei ambiante placute ne "gonesc" an de an pe tot mai multi dintre romani (cu atat mai mult pe straini...) de pe litoralul Romaniei.
...Ieri vedeam cum in Venus pur si simplu, dintr-un hotel cu restaurant propriu, dejectiile si gunoiul erau deversate...direct pe pantele ce duc spre plaja si mare. Stupefiant! Si nimeni dintre cei abilitati si platiti pentru control nu vede, nimeni nu da o amenda uriasa, chiar cat valoarea activului unde se intampla asa ceva, pentru ca asa ar trebui tratati toti acesti adevarati criminali, inclusiv cu puscaria !

De voie, de nevoie, totusi..., majoritatea romanilor aleg sa vina pe Litoralul romanesc. Chit ca preturile mari si conditiile, cu servicii de multe ori deplorabile, nu justifica ceea ce primesc pentru ce platesc.

Intervenind si curiozitatea fiecaruia dintre noi, preturile si serviciile fiind mult mai bune ca in Romania, iar distantele apropriate, romanii pleaca mai ales in tarile balcanice (Grecia, Turcia, Bulgaria, Croatia...sau chiar Albania, cum am vazut la click, simona), cert e ca an de an numarul romanilor care merg in concediu la mare in Romania scade. Al strainilor? Evidenta e clara.

Nemtii (mai ales), dar si engelzii au investit si "lucrat" ca Litoralul bulgarilor sa arate asa cum il vedem si ramanem "masca" toti. La noi, majoritatea celor care au "luat" in pastorire active pe Litoraul sunt fie romani (mai neaosi ori nu), fie de prin Orient. Iar diferentele mari se vad.

S-a "lucrat" intens si cu scop de jefuire mai peste tot la privatizarea activelor Litoralului nostru, e lucru stiut si am mai comentat inclusiv pe acest blog.

Obiectivele turistice, de agrement sau alimetatie publica au fost "luate" (aranjate) cu metode "specifice": metoda MEBO (cu fostii angajati ai statului ajunsi "patroni" in cota-parte, ca apoi sa se premediteze falimentul respectivului obiectiv turistic si, finalmente, a si-l insusi aproape gratis "cine stia, "cine trebuia"...), asociatie in participatiune pentru "plasare" la cine trebuie a obiectivului turistic sau de alimentatie, licitatii...smecherite unde sa "iasa" cum se doreste, marire de capital pana ajunge boss actionarul "dorit", spaga pentru unele active sau plaje concesinonate pe mai nimic si fara vreo responsabilitate contractuala indeplinita). De unde, asadar, nemti si englezi la noi?!

"Avem", de exemplu,...ZERO plaje ecologice. Si cui ii pasa ca, in conformitate cu prognozele si modul cum se erodeaza litoralul, in vreo 40 de ani, Mamaia de exemplu, nu va mai avea plaje?

Si atunci, ce (mai) speram?

Nu mai vormbim de promovarea jalnica la mai toate targurile de turism internationale, atat a Litoralului, cat si a altor zone turistice romanesti, cand cei de la Turism se apuca de aranjarea standurilor pe la expozitii mondiale...dupa ce a trecut jumatate din timpul afectat expozitiei sau ne prezentam mereu cu sarmalute, Bucovina, oale si "Calusul", fara un marketing profesionist adecvat . Cat despre sumele "tocate" cu scopul "promovarii" turismului in Romania si al crearii unui brand de tara, e de-a dreptul jalnic ce a facut Guvernul, prin autoritatile de resort si ministere, inclusiv cel de externe. As aminti doar de miloanele de euro "pompate" in contrurile unei obscure firme de bloc (creata parca doar cu acest scop...) pentru doua spoturi tampite si anti-reclama. Si exemple dintr-astea sunt multe.

Firesc, toate aspectele mentionate mai inainte i-au facut pe tour-operatorii mari europeni, mai ales din Germania, gen TUI, ITS, Neckermann sau din nordul Europei, TUI-Scandinavia de exemplu, sa cam ocoleasca litoralul nostru. In schimb, toti activeaza in Bulgaria.

Asa ca...

Totusi, oriunde ar fi, romanul stie sa se distreze. Chiar si sa faca haz de necaz. Asa ca...distractie placuta tuturor, "oriunde ati fi" in concediu sau vacanta, la mare sau la munte!

23 iulie 2008

Raportul Comisiei Europene pe Justitie: Parlamentul, Guvernul, CSM si ICCJ, vinovate. DNA, laudat.

Intr-o logica evidenta si evindentiata si in ceea ce cred romanii despre anumite institutii ale statului (vezi mai toate sondajele de opinie), Raportul Comisiei Europene critica Parlamentul pentru ca blocheaza dosarele de mare coruptie si pentru ca a fost gata sa-si dea votul pentru amendamente celebre ale Codului de procedura penala, dar si Consiliul Superios al Magistraturii (CSM) si Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) sunt "amendate" pentru prestatii ale lor.
De ce le-o fi frica sa mearga efectiv in justitie sa-si dovedeasca nevinovatia (daca e asa) fostilor ori actualilor parlamentari/ ministri cercetati, cum sunt Nastase, Mitrea, Seres, Babliuc, Pacuraru s.a.m.d.? De ce nu o vrea Parlamentul sa "dea drumul" cercetarii lor si de ce trebuie ca un parlamentar sa-si dea avizul pentru ca un coleg al lui sa fie judecat?
Nici Guvernul nu scapa de critici...(elegante, e adevarat).

Justitia ramane domeniul-"buba" al Romaniei, care ne tine pe loc. Ca n-o sa scapam niciodata de coruptie, e clar. Dar nici in situatia penibila din punct de vedere al Justitiei in care se afla Romania, la aproape 19 ani de cand am cunoscut libertatea!
Greu se mai leapada politicienii nostri de metehne. Grav e ca multi se bucura de simpatie, sustinere chiar in interiorul unor partide, sunt scosi la inaintare si se defileaza cu ei cu mandrie, ba chiar unii ajung Presedinti de Consilii si "mari" ai locurilor...
De bine, doar eforturile Departamentului National Anticoruptie (DNA) si aparitia Agentia Nationala de Integritate (ANI), desi...abia dupa 4 ani de discutii s-a reusit aparitia sa, cu toata reticenta, uneori chiar obstructia multor politicieni, institutie activa doar de cateva zile.

Comisia Europeana arata si anul asta, ca si anul trecut, ca multi politicieni parlamentari si parte a magistratilor nu-si fac temele, contribuie substantial si decisiv la stigmatizarea Romaniei ca fiind "corupta", ne aduc prejudicii. Inclusiv materiale.
FAPTE, "cazuri concrete"!
Asta cere Comisia Europeana. Adica, dlor Tariceanu, Olteanu, Vacaroiu, onor Guvern, Parlament, CSM, ICCJ, DNA, "dragi" politicieni sus-pusi, tratati politicienii cercetati pentru corupti ca pe oricare cetatean deferit justitiei (adica: lasa-ti-i in seama justitiei, a unei judecati drepte!), tratati coruptia la nivel inalt in Romania cu seriozitate maxima, lasati gargara si smecheriile: FAPTE, nu vorbe!
Monitorizarea, oricum, continua.

"Fratele" lui Ceausescu, Mugabe (veteran "dictator rosu" african) "vinde" cu o suta MILIARDE dolari o...juma' de paine. Cat o fi "casa"?

Ultimul "dictator rosu" african in viata, recent reales prin frauda masiva ca presedinte in fosta colonie britanica Rhodesia, statul Zimbabwe de azi, Robert Mugabe, a scos de la tiparnita "uriasa" bancnota de 100 MILIARDE dolari. Dolari zimbabweni, bineinteles. Cu ea, iti poti cumpara o jumatate de paine. Va dati seama ce de zero-uri are pretul unei "case" (chiar si al unei cocioabe de stuf)...? "Bogati" rau cei din Zimbabwe...

Acolo inflatie, nenica!... Si specula, mafie, trafic, jaf etc; coruptia e sport national:). In fapt, contracandidatul lui Mugabe cu care trebuia acesta sa se "dueleze" in turul 2 al alegerilor prezidentiale, s-a retras, intrucat suporterilor sai incepuse o campanie de...degete si capete pentru cei suspectati de autoritati ca sunt simpatizanti ai opozitie anti-Mugabe.

Acest Mugabe era unul din "fratii" comunisti favoriti ai lui Ceusescu, alaturi de Mohamad Siad Barre in Somalia, Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga in fostul stat Zair (Congo "1", azi Rep. Democrata Congo, pentru ca mai exista si alta tara Congo "2", Rep.Congo, fosta "Congo Brazaville", de la numele capitalei) si Mengistu Haille Mariam in Etiopia (intre timp, scindata in doua tari, Etiopia si Eritreea).

Zimbabwe este si una din tarile calificate de Reporters Sans Frontieres (in acest an) ca fiind "dusmane ale internetului", ale mediei on-line, alaturi de Belarus, Cuba, Arabia Saudita, Birmania (actuala Myanmar), China, R.P.D.Coreeana, Iran, Uzbekistan, Vietnam, Siria, Tunisia, Egipt si Etiopia. Cuba a lasat-o mai moale, dupa ce fratele lui Fidel Castro i-a luat locul celui adulat ca "El lider maximo". Dar preturile computerelor sunt cu adevarat prohibitive pentru majoritatea cubenezilor. In rest, chiar si China, desi e organizatoare a Olimpiadei din acest an, toate tarile mentionare (singura europeana e "Rusia alba", Belarusul) continua supravegherea internetului si limitareea acesului la acesta. Sa le fie rusine. Si...ferice de noi, ceilalti! :).

18 iulie 2008

Basescu respinge legea lui D.Voiculescu (pentru modificarea Lg.10), a "renationalizarii".

"Sub acoperisul ingrijorarii pentru chiriasi se incearca servirea clientelei" (T.Basescu) ce a dobandit pe legea 112 proprietati.
Legea pleaca la Parlament pentru "reanalizare".
Aceasta lege "nu da solutii pentru situatii tranzitorii...(nu s-a facut punerea in posesie pentru o hotarare definitiva in acest sens pentru fostul proprietar)" (T.Basescu).
Legea este o "noua nationalizare", anuleaza calitatea de proprietar pentru cei deposedati abuziv si restrictioneaza restituirea terenurilor aflate in proprietatea statului.
De asemenea, in motivatie, presedintele spune ca e "o ocazie de obtinere de venituri necuvenite, pentru fostii chiriasi ce au cumparat si li s-a dovedit in instanta ca vanzarea pe Legea 112 a fost ilegala, iar apoi statul ar plati acestui fost chirias ce trebuie evacuat pretul pietei de azi".
Legea s-ar aplica si retroactiv, chestiune anticonstitutionala, nemairecunoscand dreptul fostilor proprietari de a-si dobandi proprietatea confiscata.
In perioada derularii unui proces prin care un contract pe Legea 112 poate sa fie vanduta, conform legii lui Voiculescu, chiar daca existe proces pe rol.
Basescu a apeciat ca sunt, asadar, cam multe "pete negre" si "smecherii"...
Despre o renationalizare guvernamentala de curand...: caz incredibil la Balotesti. Terenuri apartinand unei institutii a statului de acolo au fost trecute prin lege la Primaria locala pentru impartirea catre fostii detinatori. Ceea ce s-a intamplat, la vremea respectiva.

Guvernul a dat ordonanta prin care confisca terenurile proprietarilor si le retrece in proprietatea unui institut de acolo (motivand ca s-au trecut atunci la Primarie prin "ingnorarea concesiunii"...fostului detinator).
Decizie de neimaginat!

Nimic la Primaria Capitalei. Mai nimic.

Agitatie mare prin presa, demonstratii de...imagine (2 terase "rase" in Herastrau, cu contracte expirate...) si niste directori scosi din Primarie. Demisi sau demisionari (gen Udriste), de care, sa recunostem, ne-am cam plictisit. Poate si ei...

As concluziona faptul ca Sorin Oprescu vede, poate, acum "in real" ca e greu sa fii primar general al Bucurestiului ("am acum proprietatea vorbelor"..., spune Primarul General).

Intentia ca "veteranii" Dalli si Bold sa plece e clara. Dalli, "demisa"...verbal; Bold, in scris (motivatiile se asteapta a fi anuntate, in scris, de Comisia de Disciplina). Amandoi au venit de pe vremea lui Lis, primarul PNTcd, de prin 1997.

Anuntata schimbare radicala "de maine in parcarile de pe Magheru etc...se parcheaza liber" a fost o "fumigena". Reziliere..."verbala" n-am auzit. In parcarile unde era si inainte Dalli, e si azi. Primarul Oprescu doar anuntat intentia...si ca "va deveni efectiva dupa ce i se va comunica firmei respective". E adevarat ca sunt cateva personaje actuale la Dalli care pozeaza in "binefacatori" ai bucurestenilor, cand ei incasau sume colosale fara sa faca practic nimic..., iar bugetul Primariei sa ia sume ridicol de mici (nu mai zic de numarul batator la ochi de mic al masinilor declarate efectiv ca au parcat si platit in parcarile Dalli...). Sunt semne de intrebare asupra firmei Dalli, asupra patronatului si incasarilor declarate (invocate si in campania electorala de consilieri municipali ai PSD), suspiciunile legate de paguba adusa bucurestenilor sunt mari. Ce de poze tronau prin ziare ale lui Lis cu fostul partener al lui Dorin Cocos si administrator al firmei sale Dalli, Radu Jianu, actualmente continuator si incasator de fabulos profit... pe care "nu-l stim pe de rost, dar va pot spune cit dam la primarie" (oct.2005, ziarul "Cotidianul")...

Pe calapodul Petrom, s-a praduit mult din averea acestui stat: pret de nimic dat la stat (autoritati) si majoritatea incasarilor "la noi" pare-se ca s-a lurcat si in contractul lui Lis cu Dalli. Problema e ca, asa cum sunt si contractele Municipalitatii cu firmele de constructii controlate de PSD, nici la cele "alipite" PDL-ului nu poti sa le reziliezi decat daca-ti permite legea si contractul in sine incheiat. Iar cel cu Dalli e "dur" pentru primarie (exprira in 2009).

Frica de procese ar putea fi mai mare la noul primar general decat anuntata "curatenie" in contracte...Se pare si ca primarul Oprescu a primit zilele astea pe birou si auditul Loyd's, efectuat de Videanu, desi in prim plan a adus raportul Curtii de Conturi. In care se evalua de Curte (a fost si evocat cu emfaza de Primar) ca "e frauda" de 2 mil EUR..., adica un imobil luat de Primaria "lui Videanu" la Balotesti pentru adaposturi de caini a fost subevaluat penibil de Curtea de Conturi, fara a se lua in calcul si cladirile ! Hulitul Videanu n-a fost "gasit" decat cu gogorite si gogosi la controlul efectuat de oamenii lui Oprescu. Doar gargara de pe hol cu "am auzit ca unei femei de serviciu i s-au facut avansuri sexuale" si doua terase "rase" (22 le daramase si Videanu in acelasi parc) din Herastrau..., "subtire"...
Apropo: in Tineretului, nimic-nimic...(terasele cu duiumul)?

Suspiciunile de demiteri (sau fortari de demiteri) politice efectuate de dl Oprescu, cat si asupra capacitatii sale de a se descurca intr-o institutie de anvergura Primariei Capitalei, in a o conduce, sunt. Dar e nevoie si de oameni noi in Primaria Capitalei, e normal ca un nou primar sa-si aduca si oameni cu care poate colabora eficient, daca aceia gasiti acolo nu crede ca sunt compatibili cu modul sau de lucru. Trebuie gasite solutii eficiente, decente, fara a se incalca legea, inclusiv a bunului simt.

Directorii care si-au dat demisia, OK. Dar cei care au ramas si sunt functionari publici nu vor putea fi "scosi" simplu...Asa e si situatia arhitectului sef, Bold, cu care situatia e mai complicata decat parea sau pare. Autorizatiile de constructie in Bucuresti nu le mai da din 2002 Primaria Capitalei, ci acelea de sector (raman totusi 5 ani (1997-2002)...Uratirea Capitalei este in principal datorita constructiilor demente efectiv, pe zona de P+1, au aparut P+10 s.a.m.d., nu mai vorbim de arhitectura mizerabila a multora dinte cladirile noi, inserate intre cladiri-monument, biserici etc!

Cert e ca arhitectul sef, demis deja de Oprescu, are deja proces la Curtea Europeana exact pe ce i se pune "in carca" de Comisia de disciplina a Primariei Capitalei. Si nu trebuie sa fii mare "deontolog" intr-ale politicii in a-ti da seama ca i se cauta motive sustenabile pentru a fi demis, inca n-au aparut motivatiile demiteri in scris, ci doar...verbal (neprezenta la serviciu s.a.). Arhitectul sef are vina in modul cum arata azi Capitala, in uratirea ei (care sufoca cladirile istorice, de patrimoniu, cum si cea din imaginile puse de mai sus, care "striveste" sediul CEC-ului central..., actualmente a BCR). Dar, cunoastem existenta unui numar mare de functionari publici, inclusiv guvernamentali, care dupa ce au fost demisi, au revenit la functie repusi in drepturi de judecatori, cu plata integrala a salariilor pe perioada demiterii. Pare-se ca una dintre acuze ar fi si ca firma de consultanta a sotiei lui are milioane de euro adunate in cativa ani de activitate. Chiar de ar fi legaturi intre firma Mariei Barbu (sotia lui Bold) si lucrari ce le-a avut aceasta doar pentru ca au avut "darul" recomandarii Arhitectului Sef de la "Capitala" (foarte posibil sa fie, doar nu e nimeni naiv sa creada ca sotul nu-i putea "plasa" sotiei lucrari "grase"...), astfel de acuze in demiterea sa vor trebui sustinute in instanta, motivate, precum si sa se poata dovedi caracterul lor fraudulos, afectand "prestatia" lui Bold. Totusi, aproape 12 ani boss la "Capitala", e cam mult. Chiar si pentru un Arhitect Sef, care a avut girul Ordinului Arhitectilor din Romania la numirea sa si, din informatii "pe surse":), pare-se ca inca l-ar avea.

Asteptam.
Inclusiv imbunatatiri ale confortului in transport si infrastructurii, spitale (vechi si noi) de nivel european, servicii de calitate ale functionarilor Primarie Generale, parcuri frumoase in toate sectoarele, Apa Nova (rugina...pe tevi), stadioane, aspect urbanistic de capitala europeana ( PUG s.a.m.d.), siguranta cetateanului etc. Asteptam..
.

17 iulie 2008

Ciclul brucanian.Iliescu "trage" pe dreapta!:)Similitudinile sale in comunism/capitalism."De inchiriat"!?

De vreo patru ani, spatiul comercial din imagine, de pe undeva de pe un colt al bulevardului Unirii, sta neinchiriat. E chiar lipit de sediul Tineretului Social-Democrat (TSD). In timp ce tot ce e pe bv.Unirii are chiriasi, aici... Oare care sa fie cauza? "Fuge" chiriasul de aproprierea de TSD (PSD), e "incoltit", e scump, e prost amenajat..., cine stie!?
Oare care dintre oamenii de vaza ai PSD (inclusiv din TSD) il vor "inchiria" pe presedintele Iliescu, vor avea girul sau politic pentru a-si asigura puterea la diversele nivele de conducere ?
Trecand la subiectul propriu-zis, iata cum ciclul brucanian ("ne trebuiesc 20 ani...", zicea Silviu Brucan prin 1990) aproape ca se incheie cu iesirea lui Iliescu. Din Parlament, intrucat zice ca ramane in politica. Cu directionarile sale, directe sau discrete, atat asupra PSD, cat si asupra politicii romanesti.

Nu contabilizez acum influenta in bine sau nu a prezentei sale in politica romaneasca si in evolutia Romaniei de dupa iesirea din "epoca Ceausescu". Dar, e un prilej de aducere aminte, pentru fiecare, pentru constiinta oricaruia care a trait vremurile atat de dinainte de 1989, cat si cele de dupa. Iar retragerea lui Ion Iliescu de pe listele viitoare cu candidati ai PSD la Senat e un fapt ce va marca inerent volutia vietii politice si a societatii romanesti, inclusiv pe termen scurt. Asta doar daca, de exemplu, am lua in calcul aprecierile sefului de campanii al PSD, Mitron Mitrea, care considera inca de acum o saptamana ca "refuzul dlui Iliescu de a mai candida ar putea costa PSD minim 5% din voturi la alegerile parlamentare". Dar zic ca nu e numai acest fapt de evocat.

Omul acesta in noiembrie 2002, in Cehia, desfacea sampania intrarii Romaniei in NATO, dupa ce in vremea Revolutiei din 1989 spunea despre Ceausesti ca "au intinat memoria Partidului Comunist". Si a fost in trei randuri conducatorul statului roman, Presedinte. E parte din istoria Romaniei. Ca si Ceausescu. A fost la un moment dat mai de importanta ca...insusi Soarele pentru romani (cu aprox 90% din voturi in 1990 si celebra strigare-hit "Iliescu apare, Soarele...rasare!"...), a fost invins in 1996 de CDR+PD si E.Constantinescu, a fost la pamant, deci..., intr-o reeditare capitalista a "extazului si agoniei" sale politice din comunism ("crestere" pana la varful structurii de conducere PCR si, apoi, intrarea in dizgratia lui Ceausescu, insa doar de pe pozitia de "cum e mai bine sa construim comunismul"). A fost la pamant, in agonie...politica, s-a ridicat iarasi si a castigat in 2000. Dupa care iar a fost perdant, cu PSD si Nastase, in fata aliantei PNL+PD, in 2004. A revenit, ca presedinte de onoare al PSD si sef in Senat, la varful PSD.
A dat examene politice si a examinat pe multi... A creionat destinele multora, inclusiv si mai ales ale Romaniei.
Acum, omul numarul 1 al stangii romanesti "trage"...pe dreapta :), in momentul in care PSD incearca sa reajunga la guvernarea tarii (direct, nu doar din postura de "paznic" al PNL si prin "guvernari" in anumite judete), dupa 4 ani. Avand in vedere influentele in psihologia alegatorului roman, nu stiu daca acel "minus 5%" invocat de Mitrea va fi asa, efectul simpatiei pro-Iliescu in electoratul sarac, mai cu seama satesc, poate fi imprevizibil... (+ / - ?). Desigur, trasarea colegiilor electorale are si ea o influenta importanta asupra acestui lucru si, pare-se, a "iesit" pe placul PSD la comisia in speta din Parlament...

Ramane de vazut cum vor fi influentate finalmente si fatalmente viitoarele alegeri de necandidatura lui Ion Iliescu, tinand cont si de experientele anterioare generate de influente "de moment" si judecata emotionala a alegatorilor, dar si de "jocurile" partidelor, in alegeri, stiute find evenimente de genul (evident, influenta este in proportii diferite)... :
- Vanghelie se "autosuspenda" din PSD, candideaza chiar finul lui din partea PSD la primaria sectorului 5 in 2004, e ales Vanghelie, care apoi revine in PSD, e presedinte al organizatiei Bucuresti si primar reales in 2008;
- Basescu intra in alegeri ca Primar General, pe fondul retragerii "lacrimogene" a lui Stolojan si castiga alegerile prezidentiale in 2004, in alianta PNL-PD;
- Oprescu iese din PSD, candideaza (cu liste de alegatori stranse si depuse....cum s-au strans si depus), cu Diaconescu candidat PSD "oficial", dar "neofical" majoritatea PSD a fost cu Oprescu, care a si fost votat Primar de bucuresteni, ramanand de urmarit daca va candida la prezidentialele de la anul, cum doreste aripa Mitrea-Iliescu din PSD;
- amintesc si de demisiile lui Ontanu din PSD de dupa alegerile din 2004 si sustinerea in 2008, din postura de membru reinscris in PSD, pentru Blaga de la PDL sau de cea a lui Liviu Dragnea din PSD (venit la acest partid din PD) dupa votul masiv pro-mentinere a lui Basescu ca presedinte, la Referendum, ca apoi si el sa revina in PSD, inclusiv ca Presedinte al CJ Teleorman... ;
-Nastase e injurat si umilit atat de opozantii PSD, dar si de cei din interiorul PSD, dupa pierderea alegerilor din 2004, ca apoi sa revina in tromba dupa aproape 4 ani (fara dosare judecate, "prietenii stiu de ce"!) si sa ajunga iarasi in postura de prezidentiabil al partidului;
- in recentele alegeri locale, Tineretul taranist a sustinut candidatul PNL la primaria din Capitala, L.Orban, nu propriul candidat, Pavelescu. Acesta, primise initial sprijinul PNGcd, al lui Becali, pe care si l-a pierdut ulterior...Care Pavelescu l-a sustint apoi pe S.Oprescu. Care PNGcd s-a aliat cu PDL in Consiliul General bucurestean. Valeu, Doamne!..."eu cu cine votez"?
-si altele...

Incurcate-s caile...politicii si ale interesului politicienilor.
Dar, dincolo de toate, raman adevarurile ca Iliescu, indiferent ca e simpatizat sau hulit, a creat istorie in Romania si a fost (si e) un politician mare. Unul adevarat.

Altfel, despre inflatie...Si, totusi: de unde bani? Tipareste Isarescu banet?

Revenind la discutia despre inflatie, iata o redarea aproximativa din Matei Bratianu, lider sindical, povestind despre ce intelege muncitorul roman despre CE inseamna inflatia "...dle, eu inteleg inflatia asa: acum vreo 3 ani, ma imprumutam in ultimele zile de salariu, ca sa traiesc, intretinere, mancare etc. Acum 2, dupa jumatatea lunii, anul trecut...inainte de jumatatea lunii, iar acum, caut la cine pot bani in prima saptamana de dupa salariu...". No comment.

Si, in acest timp, in anul electoral 2008, intre doua feluri de alegeri, pana la urma..."se da" si salariul minim de 54o lei, s-a constatat ca "sunt" bani la buget cu 1 miliard de euro "...in plus" pentru marirea de pensii, trai pe vatrai...

Si, totusi, inflatia cat (mai) e...., cat va fi in vremea alegerilor de la sfarsitul lui noiembrie? CE o sa cumpere salariatul cu 40 lei in plus la salariu si CE o sa cumpere pensionarul cu tot cam atat (daca nu mai mult, licitatia de "plusare" e la inceput) dupa sfarsitul toamnei, la inflatia existenta si in crestere?

Si, totusi, de unde...incasari, ca numai in tranzactiile imobiliare s-au incasat mult mai putin ca in 2008 (sunt cu pana la 75% mai putine tranzactii pe piata...!)? Daca la bugetul de stat, intre ianuarie si mai 2008, au fost venituri de 26,56 miliarde lei, iar cheltuieli;e de 31,8 miliarde lei..., iar datoria publica s-a dus spre 91 miliarde de lei (a crescut in 5 luni din 2008 cu 11%, cui ii mai pasa de asa ceva?!)...de unde "avem" si "dam", "marim" etc !?

Daca la intalnirea ce a avut loc de curand intre domnii Tariceanu-Vosganian-Isarescu s-a pus problema de alte credite pentru salarizari si pensii sau, mai grav, de tiparirea de banet, "tradare-tradare, da' sa stim si noi!", rogu-va!

16 iulie 2008

Nu ne mai tromboniti cu...statistica!

Comisia Nationala de Prognoza, Institutul National de Statistica...dau cu surle si trambite situatii ale starii economice actuale si viitoare a Romaniei in "roz", cu inflatie de 8,6% s.a. Daca-i intrebi, de exemplu, cati romani sunt la munca prin strainataturi, habar nu au...

Cum Dumnezeu e "foarte bine" si "economia duduie", cand Guvernul nu a putut nici macar sa respecte propriul angajament privind salariul minim pe economie si, din cate am vazut ca atitudine..., e cam "cu foamea" in stomac (vezi si ingrijorarea privind plata pensiilor etc)? Adica, peste tot in lume economiile sunt sub amenintarea "foamei" de petrol si gaze, preturile alimentelor au crescut masiv in toata lumea, "imobiliarele" sunt in scadere sau prabusire in multe tari europene si in America etc..., iar la noi, e "foarte bine"! Cica noi suntem..."atipici", "economia Romaniei nu e influentata" etc!!! Prostire pe fata. Zice-se ca inflatia e pe la 8,6% (oricum, dubla in raport cu media UE). Fara pic de rusine..., probabil cu scop politic si din politicianism marunt, intr-un an electoral, pentru ca daca acesti oameni din statistica si prognoza ar avea responsabilitate si bun simt, ar spune realitatea, inclusiv in cifre, nu ar mai da mereu informatii sub sau peste realitate. E clar ca ne paste pericolul inflationist, o criza economica (mai ales pe resurse energetice si alimentatie) si o iarna dificila si greu de gestionat, in lipsa unei abordari cinstite si responsabile a starii actuale a economiei. Acesta e adevarul! Si transcede inclusiv realitatii ca se anunta o buna recolta in agricultura.

Am vrut noi sa fim "originali", in democratie, si pana la urma s-a ales praful, am pierdut doar timp pretios si foloase pentru tara si romani, dar sa fim in asemenea hal incat sa spunem ca "nu ne influenteaza..." (inclusiv in "imobiliare") ceea ce e in lume, problemele, scumpirile, crizele..., tendinta evidenta si cazuisticile bogate elocvente..., de parca am fi rupti de lume si "buricul pamantului" noi!

PS: ieri, in Carrefour, pret la rosii cu 50% mai mare decat in piata, la tarani. Rosii de "afara", bineinteles. Pepeni verzi la 0,99 lei adusi din Turcia, tot in supermarket, iar in piata 0,7-0,9 lei, la taranii nostri. Se pare ca influenta in "bine" pentru consumatori din politica de achizitii a supermarket-urilor, dupa intrunirea cu autoritatile si reprezentanii producatorilor, se lasa asteptata...Mai ales la alimente.

Despre sedii de institutii de cultura si arta. Si despre...MIZERABILI !

68 mil EUR a luat Costica Costanda pe jumatate din satul francez (zicere TMC)...Tare, Costanda asta! El e doar cel mai "vizibil", datorita scandalurilor media, dar sunt atatia altii care, "pe tacute", au pus mana utilizand acelasi procedeu (al cumpararii de drepturi litigioase) pe mari valori, mari averi imobiliare actuale, de nici lor cu siguranta ca nu le vine a crede.

...Asta in timp ce, de exemplu, institutii sau organizatii de cultura din Romania sunt expuse permanent pericolului azvarlirii in strada sau chiar evacuate.

S-a pastrat sediul GDS din Calea Victoriei nr 120, dupa multe sicane si proteste, interventii si discutii. Doua fundatii-fantoma "de tineret", infiintate cu scopul parca explicit al praduirii (vandusera deja cateva sedii din provincie, dupa atribuirea prealabila a acestora de catre stat) incercau, prin intermediul celor doua camere parlamentare, sa puna mana si pe aceasta locatie. Legea in sensul acesta chiar fusese adoptata, numai ca, la presiunea oamenilor de cultura implicati, a presei si a unor organizatii, ca si a catorva politicieni, a aparut o ordonanta guvernamentala ce a pastrat la GDS sediul actual. Era si logic, imobilul fiind in proprietatea Ministerului Culturii si Cultelor (prin intermediul Muzeul Satului) si apoi a fost transferat in 1981 la Comitetul Central al PCR, neapartinand niciodata patrimoniului fostului UTC, de la care, in mod eronat, legea initiala adoptata in parlament "ducea" sediul respectiv la fundatiile respective...

Au fost discutii si procese si pentru sediul UNITER sau pentru muzeul apartinand de Uniunea Scriitorilor de pe Stirbei Voda, reusita deplina fiind pentru sediul Uniunii Artistilor Plastici (UAP) din str. N.Iorga nr 21, evacuarea fiind in derulare de azi dimineata...In 1986, cladirea UAP de pe aceeasi strada, de la nr 42, a fost demolata, dandu-i-se o cladire in ruina, de la nr 21, pe care a reconsolidat-o si renovat-o din temelii.
Ca o paranteza: daramarea de la nr 42 s-a produs in avantul demolarilor care cuprinsese atunci Bucurestiul, ceausist si cenusiu. Dar azi?! ...Vremurile s-au schimbat, dar uneori "capitalistii", "ciocoii noi", sunt mai "demolatori", distrugatori la propriu, decat regimul comunist care a fost pana in 1989 in Romania. Despre uratirea si saracirea Capitalei de cladiri de valoare artistica si culturala mare, inclusiv de patrimoniu, am mai spus pe acest blog...

Revenind, UAP este in strada, a fost nevoita sa evacueze astazi sediul din aproprierea Pietei Romane (din imagine), evaluat la 15 mil EUR (fara vitraliile si alte lucrari de arta existente in cladire si fixate in aceasta, lucrari de patrimoniu), isi cara pe te miri unde ce au strans acolo, in atatia ani. Practic, desi cei carora li s-a retrocedat tot imobilul in natura de catre Primaria Capitalei au avut in proprietate doar doua apartamente, ei intra azi in posesia splendidului imobil in integralitatea sa. Sa ne intelegem, proprietatea este sfanta, intangibila de catre orice autoritate sau functionar. Dar, nici asa..., sa fie pusi in posesie o puzderie de falsi proprietari, de urmasi inventati la comanda, de improprietariri pe 100% dintr-o cladire cand in fapt ai 30%..., de retrocedari in natura la un numar pe o strada unde e o cladire somptuoasa, desi ai avut proprietate pe o cocioaba la alt numar (alaturat, inexistent azi)- caz relatat de fostul primar de Bucuresti si prim ministru, V.Ciorbea (astazi fiind avocat) s.a.m.d.!

Culmea tupeului politicienilor vremurilor post-'89, a nesimtirii, a nepasarii lor: RAPPS, controlata permanent politic, prin intermediul careia fel de fel de escroci, profitori si sforari (inclusiv politicieni, "de varf" sau "de baza" sau "de la baza" partidelor...) si-au "tras" vile si apartamente in vile de milioane de euro pentru care au platit cateva mii sau zeci de mii de dolari ("ieri"...) sau euro ("azi"...), prin care li se pun si azi la dispozitie cu chirii modice imobile si apartamente de lux, in zone ultracentrale, la diversi politiceni, actuali sau fosti demnitari (sa le stea in gat cand vorbesc ei de "ce mila" le e de saraci, de nivelul de trai..., de scumpiri etc!) care se comporta precum infractorii si hotii de rand (din bugetul statului, in cazul lor, adica...tot al nostru), dar nu sunt evacuati..., aceeasi RAPPS care pune la dispozitie tot aproape gratuit sedii in imobile alese pe spranceana de politicienii care conduc azi Romania pentru asociatii si fundatii ale lor sau rudelor lor (declarate "de importanta nationala"...), iata ca pentru sediul UAP, uniune de prestigiu intern si international, nu se poate pune la dispozitie un sediu. Asta dincolo de modul cum s-a "reusit" evacuarea...

Cand e vorba de mafioti sau profitori ai vremurilor sau politicieni escroci care si-au luat pe nimic imobile de mare valoare, prin cumparare in calitate de chiriasi ai caselor nationalizate (atribuirea acestora a fost, cum stim, dupa publicarea Legii 112 a caselor nationalizare, o adevarata cursa de inavutire, jefuire si preamarire a multora..., care azi mai sunt sau nu "vizibili" in societatea romaneasca), atunci nu se intampla a li se da imobilele inapoi proprietarilor reali, de drept, ci acestia primesc doar despagubiri in bani (de multe ori si acelea la valoare mult sub ceea ce e real, fie la Fondul Proprietatea, fie urmare a proceselor intentate de acestia la Strasbourg sau prin tara...). Pe care tot noi, cetatenii Romaniei, le achitam, prin intermediul bugetului de stat.

"Unde esti tu, Tepes, Doamne, ca punand mana pe ei...". Mizerabilii!

15 iulie 2008

Apusul vremurilor cand "orice, oriunde, oricand" lansezi, vinzi.

Intr-o interpretare a unui studiu efectuat de UniCredit, s-a constatat ca 11% dintre romani vor, cred (adica...estimeaza) ca isi vor achizitiona o casa in urmatorii trei ani, unele persoane implicate in piata imobiliara sau personaje pitoresti, inclusiv de prin presa, afirma cu nonsalanta ca, daca aceasta parte dintre romani estimeaza si vor sa-si ia "o casa" (una e o garsoniera de cativa metri patrati, alta e...o casa sau vila, ceea ce presupune cu totul altceva!), asta inseamna ca si AU. Deci, daca doresc, se concluzioneaza ca...au sau vor avea cu ce. Jenant! Cu ce scop se lanseaza astfel de interpretari, e lesne de inteles...
Ia sa-l intrebe pe nenea asta din imagine:"vrei ..., dle"? Ar zice da. Si? Poate daca toti miliardarii nostri, reali ori (mai) "de carton" ar face acte caritabile, ar ajunge ca oricine vrea, sa aiba si cu ce.

Cine crede ca se va mai intampla curand ca orice dezvoltator, indiferent de marimea sa (indiferent ca investeste in constructia unui bloculet de 2 etaje cu cateva locuinte sau se apuca de un complex de 10-15 blocuri cu mii de apartamente, va vinde 80-90-100% direct din "hartii", la creionarea proiectului, se inseala total. Si va iesi in mare paguba, daca nu in faliment, daca nu-si "calculeaza" pasii cum trebuie, inclusiv marja de profit asteptata. Oamenii care vor sa vanda proiecte imobiliare vor trebui sa gandeasca, sa analizeze, evident, cu mare atentie la cantitatea si calitatea proiectelor lansate.

14 iulie 2008

Chiar...cei mai prosti tineri din Europa, in Romania?!IQ, IP, spaga si spagatul, sexul si educatia.

...Intr-o emisiune TV, renumita fosta vedeta a de reviste si filme pentru adulti, Pamela Anderson, a facut spagatul. "Subtire"! Daniela Gyorfi, "a noastra", si-a scos chilotii in direct, acum cativa ani, tot in cadrul unei emisiuni TV.

Spaga la romani viciaza cam tot: justitie, politica, sanatate, invatamant s.a.m.d., devenind o caracteristica omniprezenta a societatii actuale, cu vicisitudini din ce in ce mai mari, dar si o "stampila" aplicata romanilor. Spaga se da pentru posturi (mai) bine platite, pentru doctori, pentru un examen (ce BAC de pomina a fost in acest an!...), pentru a-l determina pe fuctionarul prost/ bine platit sa se "miste" mai...cu talent si mai repede, dar si (cel mai grav) pentru a obtine foloase necuvenite, falsuri, necondamnari in justitie etc, in genere tot ce e ilegal, imoral si degradant pentru firea umana.

Sexualitatea explicita sau implicita...e din ce in ce mai prezenta si in presa scrisa si audio-vizuala din Romania. Puzderia de sani, silicoane, corpuri goale, stiri si pseudostiri legate de sex au atins un nivel de vulgaritate maxima in presa scrisa de la noi, frizand de multe ori atat bunul simt, cat si ridicolul. La TV, ce-am mai putea comenta...? Totul e subsidiar consumismului si rating-ului cu orice pret (incasari publicitate etc), iar la calitate, cultura si educatie, televiziunile nu se mai gandesc, abuzand de prezenta telespectatorului in fata ecranului TV si abundand de emisiuni politice fie comandate si "sustinute" de partide politice, fie sterile si care "nu spun nimic" sau care cauta senzationalul si scandalul cu orice pret. Nu mai spun de emisiuni care agreseaza efectiv privitorul, agaseaza si jignesc pur si simplu inteligenta privitorului, pline de urlete, stridente, vulgaritate, prost gust si prostie impinsa la paroxism. Emisiunile educative lipsesc aproape in totalitate la posturile TV si radio private, iar TVR nu e forte departe (e drept, aici exista macar un canal consacrat culturii si educatiei, TVR Cultural).

Constatam ca, iata, peste 26% din copiii intre 12-15 ani au vizionat un film porno (din datele CNA) in anul 2007. Fetele din acelasi spectru de varsta au nascut peste 2.000 de copii si au avut 535 de întreruperi de sarcina (din statistica Ministerului Sanatatii). Am ajuns de "faima" in Europa (mai precis, de ras...) cu multe cazuri de incest si violuri, comise atat in tara, cat si de romani in strainatate (majoritatea rromi). Inclusiv prin mediatizatele cazuri ale fetitei din judetul Neamt care, dupa lungi peripetii, a avortat intr-un spital de stat din Marea Britanie si, respectiv, al abundentei de violuri comise de rromii de origine romana in Italia. Din pacate, e regretabil ca intr-o Europa a civilizatiei apar excese xenofobe sustinute chiar de partide politice si guverne. A fost si situtia din Austria, acum este in Italia, la nivel care a scandalizat si iritat multe comunitati si tari europene. Si prin numarul mare de violuri si violente comise in Italia, relatate aproape zilnic, dar si prin solutia gasita de guvernul italian condus (a patra oara) de Berlusconi, amprentarea exclusiva a rromilor prezenti in Italia, indiferent de varsta. Chiar Parlamentul European a votat o rezolutie in acest sens, inclusiv toti europarlamentarii romani, prin care considera masura Italiei drept discriminatorie pe criterii etnice şi rasiale, solicitandu-se anulare amprentarii rromilor. Momentan, autoritatile italiene refuza sa ia in considerare aceasta rezolutie, continua amprentarea (doar municipalitatea din capitala, Roma, a amanat amprentarea...).

...Asta in timp ce, iata, tinerii nostri, dupa studii ale Comisiei Europene, au fost cotati ca fiind cei mai prosti copii ai Europei, tot pe segmentul varstei discutate, de 15 ani. Mai precis 53,5% nu pot citi corect, au mari dificultati in a parcurge un text, a intelege, a interpreta ce anume este scris acolo...Surprinzator sau nu, asta e realitatea. Una jenanta, mai ales pentru cei care sunt implicati in procesul de invatamant si educatie din aceasta tara. Cu toate ca la mai toate Olimpiadele internationale, romanii ocupa mereu locuri de top, la nivel general si, in profunzimea sistemului de invatamant, suntem la pamant. Dovada este si recenta organzare a BAC-ului, cat si rezultatele sale. Si nu cred ca e vorba doar de nivelul IQ al copiilor nostri...

Educatia, iata motorul lumii civilizate. Nu trebuie sa descoperim noi acum...roata. Ar trebui, cert, sa fie implicati cu seriozitate si responsabilitate toti factorii de decizie ai acestei tari, mai ales cei platiti din bani publici pentru acest scop, autoritatile statale, dar si organizatii de la nivelul mediului privat (companii, presa, ONG etc) spre a aduce educatia la locul care-i revine. Inclusiv la nivel de familie, inclusiv la nivel de educatie sexuala (care trebuie realizata in principal de parinti, cum spun specialistii). Cine insa sa mai educe parintii care trebuie sa procedeze la educarea propriilor copii? Fie ca e vorba de parinti traiti si educati ei insisi in comunism sau mai mult in societatea post-'89, cine si cu ce mijloace?

In Romania, pare-se, educatia a devenit un moft. E atata mizeria morala, inclusiv si mai ales in politica, asistam deseori la gesturi ce dau masura lipsei de educatie si a iresponsabilitatii mai mici ori mai mari, de genul aruncarii unei hartiii pe jos, deversarii de deseuri in rauri sau poluarii fonice si vizuale, sunt atatea si atatea fapte de coruptie fara corupti si condamnati etc, nu ne mai mira nimic. Poate doar cand vedem sau auzim de intamplari, fapte normale, responsabile, umane (politistul ce a inapoiat actele si o suma importanta de bani unui turist american care le uitase intr-o sacosa in gara, stransul unei sume de bani spre a juta un om la necaz-Anca Parghel, donatia unei sume pentru a se strange si recicla orice din hartie cu scopul plantarilor de copaci etc). Ne miram in Romania cand se intampla ceva...normal! Frustrant de adevarat...

Ca si in "imobiliare": majoritatea participantilor la piata au actionat, de cativa ani, exclusiv cu credinta ca, la nivel de pret dat / incasat pe orice proprietate, totul are o singura directie: creste! Si acum, majoritatea romanilor se mira ca...scade! Unora, le pare rau. Ca au cumparat la preturi nejustificate, enorme, si vor plati toata viata sume foarte mari pentru creditele luate sau ca nu au vandut cand inca piata era "sus". Altora, le pare bine...

Oriunde in lume, corectii mai mult sau mai putin pregnante au existat si exista in piata imobiliara, caracterizata in esenta prin volatilitate si influentabilate directa de la factori interni si externi (ai pietei imobiliare insesi, dar si ai economiei nationale, in general). Prin urmare, ceea ce era de asteptat se intampla si la noi, sustinandu-se inclusiv si pe acest blog: piata imobiliara scade, mai cu seama pe segmentul rezidential, unde schimbarile sunt cel mai usor vizibile.

Pe o piata in scadere, cum este cea de azi, a vinde "azi" e deja un deziderat important pentru un vanzator, pentru ca a vinde "maine" inseamna a lua mai putini bani. Sa ne amintim de foarte apropriatele momente trecute cand traiam vremuri de succes maxim pentru tagma vanzatorilor (n-am zis...jefuitorilor, desi multi si-ar merita acest apelativ), cand se licita efectiv cu cumparatorii incolonati la usa...? Acum, nemaifiind o piata imobiliara a vanzatorilor, situatia s-a schimbat. Si continua, inclusiv la nivel de preturi de tranzactionare.

Cine poate face spagatul in si cu evolutia pietei imobiliare, iese bine. Cine nu (fereasca Cel de Sus), iese...rau, poate chiar cu picioarele inainte.

Simt nevoia, spre finalul acestei postari, sa aduc in discutie, pentru novici si/ sau pentru cateva persoane frustrate care dau "tarcoale" prezentului blog si prezentei lui pe internet, notiunile de numar IP si sistemul numelor de domenii, DNS.

Numarul IP (Internet Protocol Number) e un numar total cu unicitate, constand in 4 numere succesive separate prin punct, intre 0- 255. Orice calculator conectat la Internet are un numar IP unic pentru identificare (adresa IP). Pentru "rezolvarea" spre o adresa IP a unui anume nume de domeniu, exista sistemul numelor de domenii - DNS (Domain Name System), care da si redundanta si distributie prin ierarhizare (cea mai comuna folosire a sa este cea mentionata).

Legatura domeniu - IP si responsabilitatea pentru un anume domeniu revin unuia sau mai multora dintre serverele de nume (numite si "DNS-uri", servere DNS ori "name-servere"). Subliniez ca poate sa existe un domeniu cu mai multe adrese IP (computere ce "muncesc"...in oglinda si/ sau paralel), asa cum pot fi mai multe domenii cu aceeaşi adresă IP. De asemenea, orice subdomeniu (parte a unui "domeniu-mama" mai intins, de care-si separa numele printr-un punct), cumuland, in esenta, caractersticile domeniului, se poate sa fie "rezolvat" spre orice adresă IP, chiar si diferita de cea a domeniului-mama.
De folos..., deci.

Cu acestea zise: o zi buna, tuturor! Si...verde (ca la bursa), in vanzari, inclusiv in tranzactii imobiliare. Pentru ca, indiferent ce si unde lucram, in fiecare moment, vindem ceva.

Azi e ziua Frantei. La multi ani, de la (fostul) "mic Paris", marelui si adevaratului Paris, de la Romania pentru "sora" noastra latina, Franta! "Libertate, egalitate, fraternitate!" In gripata Europa actuala, drepturile omului, omul si interesele sale primordiale, egalitatea in drepturi, colaborarea economica si politica interstatala sunt readuse in memoria tuturor de Sarbatoarea zilei francezilor si repuse pe tapet de Summit-ul "mediterean" organizat la Paris in aceste zile.

Chit ca limba engleza s-a impus la nivel international, inclusiv cu ajutorul internetului, ca limba principala a lumii, Romania este totusi o tara francofona, multe evenimente istorice si personalitati culturale au legat sentimental si cultural Romania de Franta, intr-un mod indestructibil. Romaia este membra activ in Francofonie (chiar a organizat, cum stim, un Summit important al acesteia).

Charles de Gaulle, fost presedinte al Frantei, mare om politic si general al armatei franceze, afirma: " Eu iau decizii. Poate nu sunt perfecte, dar este mult mai bine sa iei decizii imperfecte decit sa cauti in permanenta deciziile perfecte pe care nu le vei gasi niciodata...".
 
Boxlinks - Linkuri utile Director Web