23 august 2008

Istorie: 23 August 1944."Despre frumusetea pierduta a vietii"...in "ziua internationala a abolirii sclaviei".

Oricum am da-o, azi este o zi istorică, fosta Zi natională a statului roman (comunist): la 23 August 1944, Romania intoarcea armele contra nemtilor si se alatura Natiunilor Unite, miscare anuntata prin proclamatia catre tara a Regelui Mihai si imediata arestare a generalului Antonescu, conducatorul guvernului si armatei, asta dupa ce Romania luptase contra rusilor. Va ramane o zi controversata vesnic...Dar importanta. Miscarea Romaniei a fost importanta pentru sfarsitul razboiului al doilea mondial, am eliberat Transilvania, dar am pierdut in est si nord-est teritoriile romanesti pe care abia le eliberasem cu ajutorul nemtilor de la rusi, in favoarea Uniunii Sovietice. Controversata este si ideea daca era mai bine sau nu ca generalul Antonescu, odata izgoniti rusii din Basarabia si Bucovina, sa se opreasca la Nistru. In fine...

Ce mai inseamna aceasta zi, 23 August? Pentru cei tineri si foarte tineri, aproape nimic. Pentru cei de varsta a doua si a treia, care au copilarit (cel putin...) in vremurile comuniste, prilej de amintiri. Pentru unii, amintiri hidoase, de uratire a umanitatii, de teroare, mizerie si foame, pentru altii (inclusiv o buna parte dintre acestia, aflati si azi "in bucate", prin conduceri de partide sau in adimistratia centrala sau mari profitori ai vremurilor post-decembriste, milionari din afaceri cu statul ori...dincolo de lege, artizani ai "sforilor", celebrele "p.c.r."-uri exersate pana in 1989 si extinse si dupa, pile-cunostinte-relatii adica...), cum altfel!, doar nostalgii "de bine"...

Istoria a consemnat in aceasta zi evenimente diferite, importante, de la vremurile cand vizigotii cucereau capitala Imperiulu roman (in anul 410), trecand prin pierderea de catre crestini a Ierusalimului in 1244 in favoarea musulmanilor, prin moartea eroica a Ecaterinei Teodoriu in 1917, prin anul Revolutiei lui Tudor Vladimirescu cand in America mexicanii deveneau independenti fata de Spania, prin semnarea pactului Ribbentrop-Molotov (act criminal prin care Romaniei i s-au rapit teritorii natioanle, azi ramase la Ucraina si int-un statulet liliputan vrmelnic, speram, instrainat de tara, Basarabia redenumita de rusi Rep.Moldova) in 1939, pana la interventia tancurilor sovietice in evenimentele anticomuniste din Ungaria anului 1956 si pana la, mai nou..., ziua independentei Armeniei (1990).

Nu ma opresc in detaliu asupra vreunui astfel de eveniment. Reproduc doar un text (din 2006) al lui Andrei Plesu, cel care isi sarbatoreste ziua de nastere azi (cifra rotunda, 60...). La multi ani, maestre!

Dacă mă gândesc bine, reproşul esenţial pe care îl am de făcut ţării şi vremurilor este că mă împiedică să mă bucur de frumuseţea vieţii. Din când în când, îmidau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copacişi grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajişti şinori.
Am uitat misterul adânc al nopţii, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri şi adieri. Foşnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială şi muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieţii mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful aşezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărţuit, copleşit de lehamite. Am o existenţă de ghişeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenţii, sfaturi şi complicităţi. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgenţe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situaţiunea": gropile din drum, moravurile şoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, corupţia, bezmeticia tranziţiei. Abia dacă mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenţa vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colţ de stradă.
Am ajuns să mă comport ca şi cum Hrebenciuc şi Cozmâncă, Sechelariu şi Vanghelie, Ciorbea şi Mihaela Tatu, Andreea Marin şi Adrian Năstase, Constantinescu şi Agathon, Talpeş şi Garcea ar exista cu adevărat. Colecţionez antipatii şi prilejuri de insatisfacţie.
Scriu despre mizerii şi mărunţişuri. Bombăn toatăziua, mi-am pierdut încrederea în virtuţile naţiei şi soarta ţării, în rostul lumii. Am un portret tot maigreu digerabil. Patrioţii de paradă m-au trecut latrădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniştii la elitişti. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor - reacţionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziţie, elanul, jubilaţia. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticităţi.
Mă mişc, de dimineaţă până seara, într-un universartificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitu lvital a devenit anemic, plăcerea de a fi şi-a pierdutamplitudinea şi suculenţa. Respir crispat şi pripit,ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemeneacriză de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Tepoţi acuza că ai consimţit în prea mare măsură imediatului, că nu ştii să-ţi dozezi timpul şi afectele, că nu mai deosebeşti între esenţial şi accesoriu, că, în sfârşit, ai scos din calculul zilnic valorile zeniţiale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianţa toxică a momentului şi a veacului.
Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost-gust, condiţii de viaţă umilitoare.
Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am străinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii.
Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.


...Avand in vedere ca azi este zi Ziua internationala a abolirii sclaviei...

2 comentarii:

Anca spunea...

Vremuri...si vremuri. Si, la vemuri noi, parca tot EI???!!!
Sclavii comunismului, ieri, sclavii banului si facturilor, azi.

Andrei Plesu e un om minunat, adevarat om de cultura. Si dilematic,nu?

balboa2008 spunea...

23 august mi-a adus aminte doar de ceva rau, defilari, foame, militarie, comunism, 2 ore la teveu, aglomeratie pe itbeu, mizerie, cozi, negura, ceausescu, lipsuri, interdictii, frica si alte simptome de om tinut in lesa si supravegheat, infometat, izolat, stors psihic si fizic de munca.

au fost timpuri urate. doar bancurile si europa libera ne mai inseninau viata. si poate tineretea noastra, speranta ca poate intr-o zi va fi altfel.

corect e ca la vremuri noi, tot ei. cartierul primaverii, cu ilici, nastase, stanoiu, nastase, oprescu, olteanu si alte zeci si sute de protipendade ale conducatorilor securitatii si marilor comunisti, astia conduc politic, iar in spatele lor, s-a tesut paienjenisul puterii economice, in stransa legatura cu astia de au condus aproape 20 de ani politica.

corect, draga, suntem sclavii lor azi, cum am fost si ieri.

 
Boxlinks - Linkuri utile Director Web