5 ianuarie 2009

Artur Silvestri, IMOBILIARIST adevarat..., A FOST...

ARTUR SILVESTRI..., erudit, carturar, scriitor, profesionist intr-ale imobiliarelor... a fost.
Nascut in Teleorman, la Draganesti-Vlasca, s-a stins spre sfarsitul anului trecut, de Sf.Andrei.
Contestat pentru parte a activitatii sale de dinainte de 1989, gen redactor la "Luceafarul", rubricile din "Scanteia" si "Saptamana", schimbandu-si si numele din Gabriel Tarnacop si atacand emisiuni de la radio "Europa libera" etc, apartenenta la “protocronism” (pro-ceausist, cum se sustine in destul de controversatul raport Tismaneanu membru in Comisia de Istorie Bisericeasca a Patriarhiei Romane (1986-1989)..., A.Silvestri a lucrat in anii de dupa caderea comunismului asiduu in "imobiliare", dezvoltand agentia imobiliara "Casa Lux" si revista cu acelasi nume (condusa de sotia sa, Smaranda Braescu, trustul de presa "Casa Lux" fiind vandut in 2006 catre "Burda Romania"), a fost presedinte la Uniunea Patronatului Imobiliar si initiator al Asociatiei Romane a Consultantilor Imobiliari, dar a avut si activitate sustinuta in zona culturala (a creat Asociatia Romana pentru Patrimoniu- ARP, prin care a si donat zeci de mii de carti in mediul rural, a fondat "Asociatiei Scriitorilor Crestini" s.a.).
Postez cele prezente pentru o personalitate dovedita a fi cu profesionalism desavarsit in domeniul tranzactiilor imobiliare, in ultimul timp preponderent in consultanta imobiliara.
In vara lui 2006 a aparut acest interviu , din care redau :

Care a fost primul job pe care l-aţi avut? Inainte de ceea ce denumiti in “romgleza” de azi ca fiind “job”, mi-am castigat banii din scris, caci, incepand din 1972 am facut critica literara, am detinut rubrici de comentariu de carte curent si aceasta sursa (sa ii zicem deci, ”job”, asa cum o denumiti) s-a pastrat multi ani si dupa aceea.
Mi-
am castigat, prin urmare, painea din fructul mainilor mele, ca Apostolul Pavel, care impletea corturi si cred ca acest fel de a obtine banul din munca proprie si din “desfacerea” rezultatului ei - cu maniera de marketing proprie oricarei epoci - a completat un anumit fel de a intelege lumea si doctrina muncii.
Abia acum 30 de ani am inceput sa lucrez organizat, ca profesor de Franceza la Liceul din Buftea, unde se nimerise sa ajung dupa examenul de licenta in Filologie.
Erau ani interesanti cand imi faceam “stagiatura” obligatorie pe atunci inainte de a putea sa visez ca voi putea sa lucrez in presa literara; aceasta s-a putut realiza in 1981, cand am devenit redactor la revista “Luceafarul”, una dintre cele doua publicatii culturale importante ale vremii.
Dar, inainte de aceasta, profesor stagiar fiind, m-a ferit Dumnezeu de “atmosfera de cancelarie” cu universalitatea intrigilor si “luptele specific romanesti” pentru un loc mai protejat sub soare: eram scriitor, aveam o rubrica saptamanala de recenzii si belferimea ce imi era colega nu ma baga in seama caci avea sentimentul - si nu se insela - ca traiesc intr-o lume paralela, fara sa imi manifest nici ambitii si nici mize care sa o incurce in nesfarsita guerilla ce caracterizeaza de obicei grupurile cu numar redus de membri.
Traiam in “timpul meu”, dedicat studiilor (scriam si atunci mult si de toate) si cercetarilor de istorie literara, fructificate insa prea putin prin carti care, desi existau, puteau sa apara doar rar si putin.
Insa nu am impresia, in raport cu ceea ce arata astazi unul si altul, unei perioade de tortura sociala.
Plecam de dimineata de acasa, din cartierul Pantelimon, unde locuiam cu chirie intr-o garsoniera, ajungeam in Gara de Nord de unde imi cumparam reviste literare romanesti si ziarele preferate (intr-o zi “Le Monde”, in alta “Corriere della Sera”, care se vindeau la pravalie), rasfoite in trenul de navetisti care ma ducea la Liceu. Cateodata imi ingaduiam sa mai cumpar si saptamanalul “L’Express”, care insa, costa mai mult (era 15 lei, in vreme ce ziarele straine erau cred ca 2 lei iar salariul meu lunar trecea cu putin de 1500); dar adaugam si banii castigati din “drepturi de autor”, si era destul.
Care sunt principalele trei pasiuni ale dvs? Eu nu am pasiuni, am datorii morale. Scriu cu pasiune dar aceasta fiindca am o datorie fata de cultura ce m-a ingaduit in cuprinsul ei; editez carti fiindca am o datorie fata de copilul de la tara care eram odinioara si care avea dreptul si el la lumina cartilor si la intelesurile lor necomparabile cu nimic; fac consultanta imobiliara fiindca am o datorie fata de insasi ideea de “bine colectiv”, care ne ajuta sa nu ajungem in semi-intunericul invoielilor oculte ci in claritatea deciziilor libere, fara de care nimic nu mai apartine unei societati agregate ci unei piese de teatru conceputa de regizori ce manevreaza marionete; invat pe cei ce vor veni dupa noi asa cum si pe mine m-au invatat, in tineretea inceputurilor, acei “Invatatori ai Natiei” ce apucasera sa mai traiasca si care, din obligatia fata de cei ce existasera inaintea lor, staruiau in a nu se pierde lectia morala fundamentala si au lasat, la randul lor, “Cuvinte pentru urmasi”.
Unii vorbesc despre mine ca despre un personaj excentric, naiv si idealist, care
isi cheltuie din bani ca sa doneze carti (in doi ani si ceva - cateva zeci de mii) catre bibliotecile scolare aflate in suferinta, mai cu seama in mediul rural, care se intereseaza de carti nepublicate dar valoroase si de reviste ce abia se tin in viata cu eforturi adesea supraomenesti si spun ca toate acestea nu duc nicaieri si ca nu insemneaza decat o risipa lipsita de orice sens. Dar, pana la urma, banii nu inseamna nimic daca nu sprijina sensul nostru intern de inaintare si contributia la “binele colectiv”.
Care este ultima carte citita? Imi puneti o intrebare careia nu ii gasesc raspuns. Citesc 3 - 4 carti pe zi si nu imi dau seama care din cele aflate astazi pe birou se va incheia pana catre miezul noptii.

(...) Fac toate acestea nu doar din trebuinte de informare ori de consult al mediului de afaceri, ci si din punct de vedere “profesional”, caci intre meseriile mele, ”jurnalismul”este una dintre cele mai vechi fiindca in aceasta toamna o sa implinesc 34 de ani de cand fac jurnalistica in mod neintrerupt.
(...) ...”biroul” meu de la Bucuresti este, macar in perioada recenta, exact langa locuinta caci a dat Dumnezeu sa putem cumpara un bloc vecin cu apartamentul de vila unde locuim de douazeci de ani.
Locuiti in aceiasi casa ca acum doua decenii? Dar ce ati fi vrut sa facem? Este o cladire construita de Prager , in anii 30, perfect impartita si gandita pentru “la grande bourgeoisie” si potrivita pentru modul nostru de viata complet ne-monden, prudent si organizat.
In aceste conditii, era
absurd sa ne aliniem la “moda satului de miliardari Pipera” si sa cumparam eterna vila dezgustatoare, cu “bodyguard la poarta”, ca si ciocoii noi cu care nu avem nici o legatura caci exprima ideologia noii oligarhii sterile si apucatoare din Romania, ceea ce noi nu suntem, de buna seama.

(...) de cand ma stiu nu am lucrat mai putin de 12-14 ore pe zi. Traiesc ca sa muncesc. M-a ajutat mult si biografia fiindca, asa cum am si spus acum cativa ani celui ce imi propusese sa devin minstru adjunct (refuzandu-l bineinteles), eu nu stiu cum este sa lucrezi la stapan.
Am fost - si sunt - un
om liber care socoteste ca are o datorie fata de cei ce m-au facut posibil si mi-au dat limba in care scriu, ideile pe care le vehiculez si principiile morale de “bine colectiv” in care cred.
(...) Noi, eu si sotia mea, am ajuns in afaceri aproape din necesitate si a trebuit sa luam totul de la inceput, inventand si creind nu doar companii ci chiar activitati noi, facand pionierat si opera de “erou civilizator”.
Chiar asa? Asa este, oricat pare de neverosimil.
Care este cea mai mare reusita profesionala din cariera dumneavoastra? Ceea ce ar trebui sa raspund acum ar suna ca un fel de bilant si pana la bilant mai este inca mult. De fapt, ideea insasi de “reusita” nu o inteleg in sensul ei curent. Caci, la drep vorbind, ce ar putea sa insemne aceasta? Onoruri? Bani? Dregatorii trecatoare? “Satisfactii”? “Recunostinta”?
Cine le asteapta se amageste in ideea ca exista valori ce s-ar putea sa dicteze in viata noastra sociala unde tocmai ingratitudinea si frivolitatea, ura si dorinta salbatica de a deposeda fara nici un motiv sunt parca reguli de fier ce ne conduc intr-o istorie care, in loc sa se aseze mai bine intr-un echilibru interior, se accelereaza catre indefinit si dez-agregat.
(...) Exista o masura in toate si daca aceasta devine inteligibila, apar solutii noi, adaptari si corectii (si, pana la urma, o atitudine de intelepciune care arata ca “aiasta nu se poate”) care aseaza mai degraba totul la randuiala proprie, inerenta.
Cred ca era acum patru ani cand mi-am dat seama - dupa ce construisem timp de zece ani- una dintre cele mai prestigioase agentii imobiliare ale anilor 90, ca viitorul in aceasta activitate nu va fi acela imaginat si ca idei precum “concurenta”, “creatie de institutii si dezvoltarea lor”, “inventivitate” , vor fi pana la urma, o simpla apa de ploaie, cu caracter retoric, intr-un
climat unde marile afaceri in imobiliar (dar parca numai in imobiliar??) se fac “in spatele usilor inchise”, prin aducere si insusire de “ponturi”, prin combinatii, ”zeciuiala” si impartiri baroce si ramificate.
De aceea mi-am restructurat activitatile curente, inaintand in consultanta, unde nu exista atat de pronuntat “smecherismul” definitoriu pentru zilele ce am apucat sa traim; chiar daca, de buna seama, si aici “dezinformatzia” lucreaza industrial, asemeni “sondajelor”, studiilor de piata generale si publicitatii, fiindca, de fapt esenta acestui gen de mecanisme sfarseste in favorizarea “consumului dirijat”.

Cate carduri detineti? Sunt un om chibzuit si am grija sa nu recurg la cardul de credit fiindca nu imi place sa fiu dator.
(...) Placerea de a trai in anumite locuri, care nu are de-a face cu vacanta ci, de fapt, cu un anumit echilibru interior dobandit in raport cu imprejurimile, ar fi mai degraba de mentionat. In aceasta materie, noi avem o stare potrivita in orasele prin definitie burgheze, precum Barcelona sau Viena, unde ne si gandim sa ne stabilim poate in chiar acest an, caci asa cum se arata astazi in Bucuresti nu mai este de trait.
Delirul combinatiilor iresponsabile, pe care, din pacate, eu le inteleg mai bine decat majoritatea zdrobitoare, nu va duce decat la un dezastru urban, unde se vor impleti cinismul Stapanirii si pasivitatea de animal gata pregatit pentru taiere a cetatenilor care nu isi cunosc nici drepturile si nici calitatea lor de adevarat Stapan al locului.
Pentru Fapta noastra buna si pentru Gandul Bun ne rasplateste Dumnezeu efortul staruitor, uneori eroic, ajunge sa se stie si, poate, sa se si urmeze. Si la o vreme, cand o mai trebui, vom face şi Predania definitiva, catre cei ce ne urmeaza şi vor fi.” (Artur Silvestri, „Cuvinte pentru Urmasi“).

Un comentariu:

Anonim spunea...

L-am cunoscut, m-am intalnit in 3 randuri, lucrand in presa. Un om inteligent.
Despre ce stia in imobiliare, nu cunosc decat prea multe, dar stiu ca l-a ajutat pe directorul meu sa-si ia o casa in Polizu si a fost foarte multumit.

Nu se astepta nimeni sa se duca asa repede.

D.

 
Boxlinks - Linkuri utile Director Web